Questa volta voglio postare una poesia in dialetto Calabrese, anzi, propriamente Reggino (percio' mi scuso a priori con coloro che non potranno capirla) ...come poeta ho scelto Nicola Giunta, un grande poeta vissuto tra il 1895 ed il 1968 che rappresenta la regginita' e l'autocritica... spero la apprezziate:
'Nta 'stu paisi 'nc'esti sulu 'a piria,
'a strufuttenza fissa, a 'grandi bboria;
n'ta 'stu paisi cunta sulu a 'mbiria,
pirciò non sunnu tutti chi cicoria...
Erba nana ed amara, erba pirduta:
senza mâ provi, 'a ggiùrichi â viruta;
e cca, sarbu a carcunu di ll'affritti,
su' tutti storti ammanicati ddritti!
Nani su' iddi e vonnu a tutti nani;
nci vannu terra terra, peri e mmani;
e, pâ malignità brutta e superba,
cca non crisci chi erba, erba, erba...
Arburi?... Si carcunu 'ndi sciurisci,
'nci minunu petrati non mmi crisci...
Arburi, nenti!, comu all'atri bandi,
ch'unu s'asciala chi mmì viri randi!...
Ambatula tu fai.. Rresti cu 'ngagghiu...
Si senti sempri chi 'nc'è fetu d'agghiu...
Cca 'a fortuna non varda a ccu' s'annaca,
ma passa ammenzu all'erba mi 'nci caca...
Paisi d'erba i ventu' e non di pianti:
va facitila a nto culu tutti quanti!
Si 'nc'esti 'nu cartellu aundi rici:
“Sti 'ggenti tra di iddi su' nnimici!”
Nimici i cui? Oh, fabbrica di storti!
Sunnu sulu nimici da so' sorti!
Nimici d'iddi stessi pi ppuntigghiu,
i cchiù fissa dû mundu sunnu a Rriggiu!
Nicola Giunta
